Mod de relaxare

Posted in Psiho ARt on July 9, 2011 by ghostfail

    De cand ne ştim, tot căutăm metode de relaxare. Ăştia mai bogaţi practică yoga, noi restu, o bere, un fotbal(eu nu), un film ceva. Dar, am observat , că de fapt un mijloc foarte bun de relaxare este folosirea instrumentului de casă supranumit foarfecă. Am auzit multe persoane spunând că le place să tot taie cu foarfeca. Şi, bineînţeles, că şi eu mă trezesc, din impulsuri paşnice că îmi tai căştile jalnice de Sony Erricson, desene eşuate în cincizeci de bucăţi, câteodată şi bretonul (rezultatul nu e prea interesant, dar încerc şi eu.. ) şi alte chesti de genul.

  Dar trebuie neapărat să fac şi un scurt istoric. Comform acestui site…..

http://uncyclopedia.wikia.com/wiki/Scissor

foarfeca este

Scissor is a tool that is used for cutting various materials including paper fabric and human skin (mainly wrists) „

Conform acestui site

http://en.wikipedia.org/wiki/Scissors

foarfeca a fost, cel mai probabil materializată prin 1500 Îh prin Egiptul Antic. Vinovat de forma în care o cunoaştem în ziua de azi este Robert Hinchliffe, cam prin anul 1761 şi a fost primu care s-a putut mândri cu titulatura de “fine scissor manufacturer”

  Faza şi mai ok, în cazul meu, este că am un tic stresant să-mi ţin mereu degetele ocupate şi când dau de foarfecă e o plăcere pentru degetele mele să fie ocupate cu ceva util”..depinde de caz.

  Tot ce mai rămâne de zis este ca-i mulţumesc domnului de mai sus pentru reinventarea acestui instrument pentru chiar mă ajută să-mi eliberez stresul şi casa într-un mod interesant de obiecte făcute „pe vapor”, precum căşti produse de cei de la Sony Ericcson.

http://blog.planetc1.com/wp-content/uploads/2008/10/edward-scissorhands-halloween.jpg

Rock on!

Posted in Psiho ARt on July 1, 2011 by ghostfail

   Eu sunt un fan al muyicii rock. Consider că anii 70 si 80 au adus cel mai mari realizări. În acea perioadă s-au afirmat trupele mari precum Led Zepellin, Deep Purple, Pink Floyd, Black Sabbath, Judas Priest, Iron Maiden Jimi Hendrix, Twisted Sisters, Slayer, Manowar, Bathory şi multe altele.Apoi au început să apară tot felul de aşa denumite new wave doom metal, alternative rock, electro-rock, grindcore tot felul de denumiri amestecate ce sfârşesc cu rock sau metal. Bineînţeles că s-au dezvoltat şi stiluri ce îmi plac mult, precum black metalul. Şi astfel, după părerea mea, în ziua de azi rockul se tot comercialiază încet, încet.  Ori apar trupe ce doar urlă ceva acolo ori ce tot compun cântece stupide de dragoste, dar au un aspect violent, mai cool.  Nu o să mă lungesc prea mult cu părerile mele şi o să trec la subiect, şi anume momente clişeice stupide legate de rock în yiua de azi.

1 Rockeri îmbrăcaţi în geci de piele, chitarişti ce-şi rup corzile chitării cântând şi gesticulând …un cântec de dragoste în ploaie cu sticle goale de băutură pe lângă…Încearcă să pară bărbaţi duri, ce cântă acolo rock periculos, dar cântâ foarte cliseic o baladă în ploaie,,,jalnic

2  Sunt multe clipuri ale aşa zişilor artişti ce cântă house, electro, amestecături moderne. Se aud tot felul de sunete electronice pe fundal dar tot apare în clip un tip cu o chitară sau unu’ ce bate la tobe…!? De unde şi pănă unde, ce legătură au chitările cu sunetul electric de house, east european dance? În ziua de azi dă bine să apară şi o chitară sau o tobă, dă un aspect mai de bărbat aşa , când de fapt cântă gay house!

3  Sunt multe trupe ce cântă un fel de rock, da aşa minimalist. Se aude vag aşa o chitară, un mic beat de tobă la refren şi atât, cică cântă rock. Un bun exemplu este trupa Voltaj, care tot ia premii ca trupă rock, care de fapt şi de drept, cântă un fel de pop cu foarte mici influenţe rock.

4  Trupele stil punk rock sunt foarte la modă. Stilul Green Day, Blink 182. Linkin Park tot au succes şi tot adună fani rockeri, ce în prostia lor nici nu ştiu ce e aia Led Zepellin. Mulţi rockeri moderni ascultă doar ce e nou, că aşa e cool şi nu dau doi bani pe trupele adevărate ce au dat naştere rockului şi ascultă gunoiul comercial modern şi fără inspiraţie aşa zis rock new wave. Aceeaşi rockeri se bazează foarte mult pe look, pe machiaj stupid, pe tatuaje excesive de dragul imaginii de badass.  Dar majoritatea se fac mici dacă îi ameninţi. A fi rocker adevărat înseamnă să te îmbraci cum te simţi mai bine, să fii natural, să fii cu adevărat fan, să simţi muzica pentru tine şi să asculţi muzica bună fără aparenţe false de rocker dur şi sălbatic, fără a-ţi crea un look fals de faţadă. Un rocker adevărat se poate îmbrăca şi la costum, poate fi şi tuns foarte scurt, nu este nevoie ca neapărat să apară cu geacă cu ţinte , păr lung şi cu Jack Daniels-ul după el.  Bineînţeles , am tot respectul pentru rockerii, motocicliştii ce îşi fac un stil de viaţă aşa, ce umblă mereu în geci de piele, o fac pentru că aşa simt, nu de faţadă.  Dar în ziua de azi sunt mulţi ignoranţi ce nu reuşesc să facă deosebirea dintre un punk-rocker jegos şi de un rocker dedicat, cu părul lung sau nu, cu geacă de piele cu ţinte sau cu o înbrăcăminte de stradă.

   Ar fi încă multe de spus legat de acest subiect, de rockzl comercial stupid, dar mă opresc aici. Keep the true Metal alive!

Puterea cuvintelor

Posted in Psycho talk on June 30, 2011 by ghostfail

The important thing is not WHAT you say, 
but HOW you say it.”
Jesús Canca

    În ultima perioadă mi se întâmplă un fenomen ce mi se pare destul de ciudat. Primesc telefoane de mulţumire de la multe persoane pentru că le-am fost alături…iar eu: ce, când anume? Bineînţeles că mă bucur, dar nu prea realizez când anume am făcut asta.

  Nu o să încep să vorbesc despre mine, despre ”faptele mele eroice” ci despre puterea obişnuinţei. Din cauza timidităţii petreceam mult timp în clasă cu fetele şi astfel am învăţat să le cunosc mai bine,. La început erau experimente, mă comportam în felul x cu tipa z şi observam urmările. Astfel , în timp, am ajuns să vorbesc mult mai familiar, mai instinctiv cu persoanele de sex feminin. Astfel reuşesc să mă împrietenesc mai rapid cu ele, vorbele potrivite le spun din obişnuiţă, limbajul corpului şi acţiunile înspre ajutorarea lor sunt foarte naturale. Faza negativă este că astfel am fost de multe ori acuzat că flirtez cu majoritatea fetelor. Eu , de fapt, doar vorbesc mai familiar şi stabilesc mai rapid o legătură amicală şi asta fără să realizez prea bine, deoarece, cum spuneam, o fac instinctiv, prin puterea obişnuinţei. A doua urmare negativă este că aveam tendinţa de a fi mereu văzut ca prietenul cel drăguţ deşi poate încercam să stabilesc o relaţie peste prietenie cu tipa x. Dar aşa am reuşit să atrag mai multe persoane feminine ca prietene bune şi să mă înţeleg mult mai bine cu ele decât cu persoanele masculine

  Astfel, în ziua de azi, primesc din când în când telefoane de la persoane feminine care îmi mulţumesc deoarece le-am fost alături când erau supărate.sau că le-am ajutat la proiecte.. Faza e că de ceva timp sunt ”pus pe pilot automat” să ajut cu mici încurajări spuse la momentul potrivit, încât uit şi când o fac..şi de asta râmân uneori uimit: ce am făcut, când?

  De fapt şi de drept, cea mai potrivită concluzie este că puterea cuvântului este foarte mare. Mici încurajări pot ridica un om de la pământ sau măcar îl ajută pe moment să se simtă mai bine. Asta e bucuria mea, că pot oferi unor persoane, mici momente de încredere în sine, măcar. Bineînţeles, puterea zvonului şi a vorbelor urâte poate distruge un om., poate distruge relaţii solide de ani buni. Asta e..Fiecare acţiune are şi o parte negativă!

p.s acest post nu are în nici un caz rolul de a mă laudă, de a arătă cât de wow mă comport eu cu fetele, e o simplă relatare, vreau doar să subliniez puterea cuvântului prin experienţe personale

http://englishedrissis.blogspot.com/2011/04/power-of-words.html

Despre noi

Posted in Psycho talk on June 15, 2011 by ghostfail

1      Te întrebi cât e ceasul. Te uiți pe mobil sau  la ceasul de la mână. Apoi ceva îți surprinde privirea și mintea ta începe să proceseze la ce ai observat acolo. Apoi îți amintești că te-ai uitat la ceas. Dar nu știi cât e ora. Te uiți din nou la ceas. Dat după două secunde realizezi că nici acum nu știi cât e ora. Te uiți a treia oară și în sfârșit memorezi ce-ai văzut acolo pe ecran.

2      Realizezi un referat, o lucrare mai de întindere. De acum știi aproape pe e rost ce ai scris acolo.  Apoi te pui pe verificat greșelile. Foarte bine, lucrare pusă la punct! Dat te gândești totuși să arăți și altcuiva lucrarea înainte să o predai. Spre surprinderea ta, prietenul te bombardează cu greșelile tale copilărești de gramatică din lucrarea ta. Nu-l crezi dar verifici din nou . Și observi atâtea greșeli, ce înainte parcă erau invizibile. Iar o corectezi, iar o trimiți amicului, dar tot sunt câteva greșeli pe care nu le-ai observat, dar amicul da.

    Aici explicația este simplă. Când cunoști o lucrare foarte bine ai tendința să citești ideea în mare. Deși ție ți se pare că citești cuvânt cu cuvânt și astfel pierzi din privire detalii și greșeli. Un observator  neutru citește tot, deoarece vrea să citească tot, este un text nou pentru el și astfel observă tot

3     Cauți un obiect de o oră. Răscolești dulapul, hainele,  masa, te uiți prin buzunar…nimic. Chemi în ajutor un prieten. După câteva minute vine cu obiectul în mână râzând: „frate, era pe dulap, unde zici tu că te-ai uitat de șapte ori!”..Tu chiar te-ai uitat atent de șapte ori acolo, dar cumva, nu l-ai văzut, poate l-ai și atins dar nu ți-ai dat seama.

      Sau amicul te verifică prin buzunare și găsește acolo obiectul. Tu îi spui serios că e o glumă. Ca tu ai verificat în buzunar la tine tot, l-ai și tras invers  și nimic. Dar totuși ce căutai acolo era.

        Sau amicul tău începe să râdă și îți spune să te uiți în oglindă. Observi nervos că ochelarii îi ai pe nas, sau tocmai obiectul x îl ții în mână de o oră, ai răscolit toată casa, dar îl țineai în mână și cumva nu ți-ai dat seama.

4     Locuiești în cartierul x de când te știi. În fiecare zi treci pe același drum , printre aceleași case. Te întreabă cineva cum arată casa unde stă baba plicticoasă y. Habar n-ai deși ai trecut prin fața ei de sute de ori. Dar se întâmplă un eveniment ce-ți trezește amintiri, îți amintești că acolo vara vine frumoasa ei nepoată și deodată îți amintești la perfecție cum arată casa, ce culoare are. Creierul nostru stochează tot felul de informații, dar le accesează pe fiecare pe rând, în funcție de evenimentele ce țin de acea memorie. Dacă un eveniment ni se pare fără importanță sau nu are legătură cu amintirea vizuală z, există marea posibilitate să uităm, să nu ne aducem aminte cum arăta sau ce conținea amintirea. E de ajuns un mic detaliu important și ..magie, ne amintim tot!

5.   Vorbești cu o persoană plictisitoare. Încerci să scapi subtil de ea dar nu prea îți iese. În sfârșit..a plecat, ești liber! Peste două zile te întâlnești iar fără să vrei cu ea și-ți reproșează că nu te-ai ținut de cuvânt. Te străduiești să-ți amintești despre ce era vorba dar nimic nu-ți amintești. Dar când îți amintește ea, deodată știi  și ce limbaj non verbal a folosit când te-a rugat să faci x și tu ai acceptat așa din instinct mai mult…. Să vorbim ne intră în instinct, ca și mersul. Tocmai de asta suntem capabili să ne gândim în altă parte dar să vorbim altceva, așa mai mult mecanic. Vorbim foarte corect , pe subiect dar nu mai ținem minte ce. Partea proastă este că ori ne amintim gândurile, ori ce am vorbit..dar nu amândouă. Puțini dintre noi reușim să ne concentrăm în două părți simultan

     Ce mai, dacă vrem, suntem niște uituci și niște împiedicați. Câteodată parcă creierul ne este infestat cu un virus și nu mai putem gândi corect, nu mai putem judeca. Și apoi stăm și ne gândim Cum naiba am putut să spun asta? Cum dracu nu am observat atâtea greșeli?  Cum naiba am intrat în situația asta deși  era clar că e o prostie?  Răspunsul e simplu: de multe ori ne lăsăm orbiți de griji, de sentimente, de plictiseală…nu suntem roboței cu cheie și programe de gândire instalate!

Timeea, Omar, Noemi

Posted in Psiho ARt on June 15, 2011 by ghostfail

    Prima dată când am pus mâna pe cartea  “Omul de aur”, scrisă de Jockai Mor,  citisem cam toate cărțile interesante din bibliotecă. Și am recurs la ea, așa din plictiseală, ca ultimă soluție. Și faptul că personajele au nume ungurești (am eu o boală pe ungurii rasiști din România)m-a făcut să șovăi. Dar bine am făcut, am descoperit o carte demnă de top cinci ale cărților citite de mine până acum!

     O să redau pe scurt acțiunea cărții. Timar, un marinar sărac, datorită unei oportunități, ajunge foarte bogat. În câțiva ani devine foarte influent și își câștigă renumele de „omul de aur” datorită omeniei și a acțiunilor pozitive de caritate aduse celor din jur. Dar el este prins între două lumi „lumea Timeea și lumea Noemi”.  Timeea este soția lui de o frumusețe rară, ce îi este extrem de loială și iubitoare. Problema ei este că ia căsătoria ca pe o datorie, ca pe o onoare ce trebuie dusă până la capăt. Noemi este o tânără ce locuiește pe o insulă nemarcată pe hartă, departe de civilizație, pe o insulă feerică, plină de liniște. Ea este boemă, plină de viață și la fel, îi este foarte loială lui Timar.

   Timar se află într-o situație delicată. Trebuie să aleagă între cele două lumi în prima este foarte cunoscut, are bani,influență la nivel înalt dar dușmani și responsabilități, în a doua este un anonim ce-și trăiește viața liniștit , în natură dar nu are siguranța banilor. Deși este supranumit omul de aur , eu cred că se joacă prea mult cu soarta celor două tinere. Ele îi sunt loiale și depind de dragostea lui, el jonglează între lumi, fără a putea decide. Astfel, bineînțeles, una dintre ele va avea de suferit mult de pe urma acțiunilor lui. Cine, veți afla dacă o citiți!

   Bineînțeles , cartea are și părți negative. Uneori personajele feminine sunt prea fragile, prea fără personalitate,prea marionete,  parcă nu văd ce se întâmplă în jurul lor.

   Ce mi-a plăcut foarte mult este alegerea asta între lumi, între lumea materială și cea sentimentală. Cartea îmbină trădări, acțiune, psihologie iubire și realism: omul de aur face și acțiuni nedemne de renume! A, și nu este scrisă stil telenovelă romantică stupidă!

   „ Omul de aur” de Jockai Mor, o carte ce v–o recomand..

http://en.wikipedia.org/wiki/M%C3%B3r_J%C3%B3kai

 

Păstrați toate desenele, vechi și noi

Posted in Psiho ARt on June 13, 2011 by ghostfail

       Întotdeauna mi sa spus să nu arunc nici un desen de al meu oricum ar arăta, să nu arunc nici o schiță. Multă vreme n-am înțeles de ce. Dar să încep cu începutul.

    De multe ori mă regăsesc desenând un mic portret, pe o foaie oarecare. Apoi alt portret lângă primul și tot , apoi niște forme ciudate..ce-mi vin pe moment..fără să mă gândesc la întreg..doar așa, o foaie de antrenament, de relaxare.   Surpriza apare când privesc foaia ca pe o singură compoziție  și observ elemente chiar estetice și compoziționale..deși nu mi-am propus asta. Bineînțeles, elemente grafice mai neglijente, așezate mai haotic , ce nu pot forma un desen profesionist…dar cu farmecul lor. Am tot păstrat astfel de schițe și bine am făcut.  Din când în când, le găsesc un scop. Zilele trecute am făcut un mic colaj folosind o astfel de schiță haotică ca fundal făcută  acum vreo doi ani. Și a ieșit ceva mult peste așteptări.

   În primul rând este foarte bine să păstrezi vechile desene ca amintiri, ca hartă a evoluției tale. De multe ori privesc uimit la un desen de care eram foarte mândru, ca să observ azi cât de “strâmb” desenam atunci de fapt. Și sunt sigur că la fel mă voi uita peste câțiva ani la “mândriile” de acum…

  Al doilea motiv este cel explicat mai sus. Poți crea desene noi cu schițele sau desenele mai vechi, le poți restaura sau le poți reface. Multe schițe vechi le-am “reînviat” cu priceperea puțin mai “upgradată” de acum. Multe schițe vechi mi-au dat idei noi.

  Deci, dacă aveți desene mai vechi, nu le aruncați, le veți găsi un scop mai devreme sau mai târziu. Tot legat de desen, acum vreo patru ani se vindeau cutii de chibrituri cu fluturi pe ele, în număr de nouă modele de fluturi. Le-am păstrat, așa fără motiv. Rezultatul a fost că după vreo patru ani i le-am dat unei persoane speciale ce îi plac mult fluturii. Deci știam eu că le țin cu un scop și bine am făcut că nu le-am aruncat, deși am avut de multe ori ocazia. Cum spuneam și în articolul trecut, lucrurile mărunte și semnificative fac totul..precum și vechile voastre “glorii” în ale artei!     

din cauza datorităi

Posted in Psiho ARt, Psycho talk on June 12, 2011 by ghostfail

  

   Pentru a putea comunica, oamenii au inventat limbajul semnelor, apoi anumite sunete denumite cuvinte ce au format o limbă. Odată cu crearea limbajul, au apărut și agramații. Unii nu pot înțelege niște reguli simple și niște sunete binedefinite în forma lor corectă.

  Nu sunt eu în nici un caz expert în gramatică, fac și eu unele greșeli. Mă bâlbâii, mai încurc forme ale cuvintelor…dar este o greșeală pe care nu o suport și nu o fac niciodată. Foarte mulți români încurcă sensul cuvintelor “datorită” și “din cauza”. Este foarte logic

datorită arată un fapt pozitiv, o urmare pozitivă, o mulțumire adusă unui fapt, unei persoane.

din cauza apare după o acțiune negativă, îl atribuim unui fapt negativ creat de o persoană sau de o acțiune

   Sunt niște reguli foarte simple. Dar aud peste tot exprimări greșite de genul, la prezentatori tv,  a clasei muncitoare obișnuite, la politicieni șichiar și la academicieni. M-am plictisit să aud că viața unui copil a fost salvată din cauza unui trecător sau că datorită incendiului șă-au pierdut viața mulți oameni.

   Asta este. Îi tot copiem pe englezi cu “because” al lor, e care îl folosesc și ca datorită și ca din cauza. Dar ei au o singură formă și reiese din context ce formă anume este folosită pozitivă sau negativă. Dar noi copiem alte limbi în prostie, deși avem o limbă mult mai complexă, mult mai frumoasă, mult mai plastică!