Stare

          Este vară. Afară este excesiv de cald.Nu prea am dormit toată noaptea, poate vreo oră. Mă sui în autobus. Îmi aleg un loc, unde o să stau pironit vreo patru ore. Îmi pun căștile în urechi și deschid ipodul. Peste vreo oră mă apucă moleșeala și somnul. Încerc, printre mesaje și privit ecranul monitorului din autobuz, să adorm. Psihicul meu nu mă lasă, la fiecare mișcare mă trezesc și îmi impun să nu adorm de față cu vecinii de autobuz.  Apoi intervine magia. Timpul trece parcă mai ușor, dar dacă mă întrebi ce film am văzut pe ecran sau prin ce oraș trece autobuzul, îți spun că nu știu, deși cunosc bine drumul. Mai scriu niște mesaje, mai vorbesc la telefon , așa, mai semizombie. În sfârșit ajung la destinație. Afară o căldură înăbușitoare, stare de zombie, drum lung pe jos și picioare odihnite de 4 ore de stat. Mi-a luat timp dublu să parcurg un drum , ce, în mod normal, îl parcurg în 15 minute.

      Nu mai știu ce anotimp este.  Poate este primăvară. Este seară. Eu și un amic ne cinstim cu vodcă și vin. Toate bune și frumoase, apoi mai cețoase, mai gălăgioase, mai tulburi ,mai,,mai,,nu mai îmi amintesc ce mai. Tot ce știu este că deodată este dimineță și mă doare capul puțin. Mă ridic din pat și observ că v-am mințit. Nu mă doare capul puțin, mă doare îngrozitor și am o stare de “dat la rațe” cam urgentă. Apoi intru în vorbă cu amicul și ne împărtășim amintirile de beție de aseară. Partea neplăcută este că nu pot sta în picioare fără să nu mă omoare capul și că trebuie să fac și o scurtă oprire până la gară. Mă pornesc cu tupeu, dar , vaii, parcă plutesc, parcă nu văd nimic, capul cântărește o tonă., îmi face unu semn dare u nici nu-l văd, aproape că dă o mașină peste mine…..da cine o vede sau realizează momentul!? Eu cu siguranță nu! Ajung la gară, aștept o mașină, iau un pachet și mă întorc la fel de buimac în apartament pâna reușesc totuși să-mi eliberez stomacul și senzația “plăcută” din gât..

     E ciudată tare senzația dintre lumi, în care conștientizezi că mergi, că vorbești, dar după două secunde ai uitat ce ai spus,. Gura îți funcționează, zice bine ce zice acolo dar la sfârșitul stării nu ești sigur dacă ai vorbit prostii sau ai vorbit articulate și pe subiect. Mergi pe stradă, mergi civilizat, dar doar așa din instinct, din experiență, fără să realizezi prea bine.Asta e doar o mică parte din magia corpului uman, ce nu va fi niciodată replicată de nici un roboțel geniu. Deși psihicul este mai buimac, corpul tot te duce acolo în siguranță. Ca atunci când mergi beat, distrus pe stadă, nu mai știi nimic de tine dar te trezești a doua zi foarte ok, cu hainele aranjate pe scaun la dungă. Și stai și te întrebi: eram așa de beat.. cum de am aranjat așa de bine hainele?  Orice roboțel geniu, odată stricat cu un virus, va fi dezorientat total. Deci bucurați-vă că suntem așa cum suntem, cu lipsurile dar și cu minunățiile noastre imposibil de replicat!          

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: