Schimbări

   Sunt doar un copil abia născut. Plâng pentru că mă deranjează lumina puternică și nu înțeleg ce este cu mine.  O persoană tot mai dragă are grijă de mine. Mă alintă, mă ține în brațe, îmi dă să țin chestii ciudate dar pufoase, foarte drăguțe sau colorate ce fac zgomot. Atingerea ei mă face să zâmbesc, să mă simt iubit, nu pot rezista fără ea. Îi aud vocea și deja mă liniștesc. Mai cresc puțin, văd mai departe, aud mai bine. Orice obiect nou îl cercetez, mă joc cu el. Pot merge singur, mă pot duce la mami singur, obiectele mai vechi nu mai îmi plac, vreau mereu ceva nou. Mă atașez de persoane noi.

 Cresc din ce în ce mai mult, am preferințe culinare foarte clare, persoane pe care nu le suport, programe tv ce îmi plac. Am cam lăsat jucăriile, prefer calculatorul, jocurile, colega de bancă este drăguță. Îmi place să ies cu colegii prin oraș, să umblăm după tipe,. Am uitat complet de jucării, calculatorul și fetele sunt prioritatea mea. La mama țin în continuare dar prefer să nu mă deranjeze prea mult cu grijile ei, nu mai îmi place să mă tot strângă în brațe..

   Sunt la liceu. Îmi place să fumez. Îmi place să-mi sărut prietena, să o ating pe unde mă lasă și tot încerc să o conving să facem dragoste. Mă uit râzând la copilașii ce zâmbesc la niște jucării stupide. Mai cresc puțin, termin liceul  și între timp mi-am convins  și prietena. în sfârșit scap de părinți, în alt oraș. Dar intervin și responsabilități, trebuie să plătesc chiria, să învăț mult…..Apar proiecte mai serioase, devin mai responsabil, nici sexul nu mi se mai pare așa interesant ca la început. Nici aceleași gusturi culinare nu le mai am, caraghioșii ăia îmbrăcați în pijamale ce dansau penibil clar nu mai îmi plac, blonda aia care cânta fals nu mai e deloc atrăgătoare. Nu mai îmi plac nici jocurile video, nu am timp de ele, glumele unor prieteni sunt stupide, imaturitatea lor de a face ce făceam noi acum trei ani este stupidă. Îmi găsesc o slujbă, intemeiez o familie. Observ tinerii cum se tot maimuțăresc, cum făceam și eu și îi tot cert să stea cuminți..nu le suport comportamentul. Dar de ce? De ce nu-i suport?  De ce grijile și alinturile mamei mi se par penibile?De ce nu mă mai distrez ca înainte?

  E simplu. Evoluăm în oameni maturi ce-și schimbă prioritățile. Suntem mici, ne distrăm, Odată cu stresul..gata distracțiile. Devenim ceea ce se numește oameni maturi. E păcat, dar este normal să ne pierdem din copilărie pentru a reuși în viață, așa realizăm ce-am pierdut și ce putem pierde dacă nu ne punem pe picioare, Asta e, important este să nu renunțăm la personalitatea noastră, să ne-o păstrăm vie și așa redevenim copii când ne permite situația sau să ne retrăim copilăria cu ajutorul copiilor noștri..

  Apropo, nu mi-am descris viața mea mai sus, multe  nu mi s-au întâmplat dar spun asta din experiența acumulată a persoanelor pe care le-am ascultat..

http://listsoplenty.com/pix/kids-growing-up-sometimes-too-fast

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: