Chipul -partea 1

              Copiii au tendința de a se exprima creativ pe orice suprafață, spre dezamăgirea părinților..Apoi  învață să deseneze pe foi, cum e și normal. Cei ce fac  o pasiune pentru desen sunt trimiși la școli de artă. Acolo învață mai aprofundat și mai serios disciplina numită grafică. Mulți cred că arta în general este lipsită de reguli. Dar și arta urmează niște reguli . fără de care nu poți spune că faci artă, în adevăratul sens al cuvântului.  Aceste reguli îți intră în “sânge”, te folosești de ele, linia creată de tine curge de la sine, bineînțeles, după o perioadă lungă de studiu, de muncă.

    Azi o să vorbesc puțin despre portrete. Fața omului urmează aceleași forme anatomice în general :nasul,  fruntea și zona maxilarului sunt aproximativ egale,  urechile sunt aproximativ paralele cu nasul, de obicei distanța dintre ochi este tot de un ochi și multe altele. Bineînteles, că formele feței diferă, mai rotunde, mai ovale, fruntea mai mare sau mai mică, urechile mai mici sau mai mari, dar toată fața se compune în jurul regulilor anatomice de mai sus. Un lucru foarte important este următorul: oricât de egală și identică ar părea partea stângă a feței cu cea dreaptă , ele nu sunt egale. La fiecare persoană ,orice formă anatomică a feței este puțin mai mare sau mai diferită decât cealaltă, de exemplul ochii. Dacă o să stați și o să priviți foarte atenți ochii unei persone, o să observați o mică sau mare diferența dintre ochiul stâng și cel drept , chiar dacă, la prima vedere, par identici. Aceeași regulă se aplică și la pomeți , și la urechi și la maxilar..la toate, și la mâini și la picioare…

 

    Dar să revenim la portrete. Logic ar fi ca un bun portretist să poată desena pe oricine, deoarece urmează niște reguli anatomice universal de bază. Dacă am fi roboțeii care au fost upgradați cu o noua abilitate, de a desena, logica s-ar pune și în practică. Problema este că suntem oameni și de foarte multe ori ne lăsăm duși de sentimente . de stări, de aproprierea sau nu de persoana pe care o desenăm. Astfel (repet, deși  fața umană are aproximativ aceleași trăsături) reușesc să fac niște portrete foarte reușite dar și portrete pe care pur și simplu… nu vor să semene cu persoana din poză sau din fața mea.

     Am tot stat și am cugetat pe problema asta și i-am “dat de capăt” până la urmă. Totul ține de aproprierea psihologică sau fizică de persoana respectivă.  Dacă nu simți nimic pentru acea persoană și nu te atrage nimic fizic  mult mai greu reușești să realizezi un portret reușit.  Bineînțeles, artiștii profesioniști trec peste acest prag psihologic și realizează orice portret dar eu încă nu reușesc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: