Critica obiectivă, critica subiectivă

            Cea mai veche forma de artă cunoscută este pictura rupestră. Primul om care a realizat astfel de desene  pe pereții peșterilor sau a creat  în lut , poate fi numit ca fiind primul artist.  Odată cu apariția primului artist au apărut și persoanele ce comentau asupra desenelor. În timp,acestora li s-a dat un nume, și anume critici de artă. Precum a evoluat arta așa au evoluat si criticii, cu schimbarea că critica de arta a devenit o meserie oficială.

     Această meserie  a fost si recunoscută pozitiv și foarte blamată.  Acum se pune problema în felul următor, cât de necesară este meseria oficială de critic. Acesteia i se aduc multe acuze cum că oricât de mult ar încerca să  ne demonstreze o gândire obiectivă, totuși din punct de vedere psihologic, orice părere este de fapt subiectivă.

           În legătură cu critica, Ernest Lindgren cita, in cartea sa “Arta filmului” ca :

  „După unele opinii, critica obiectivă nu este posibilă. Orice declarație cu privire la un film, si în general la orice operă de artă, ar fi numai o chestiune personală, in care ceea ce este hrană pentru unul este venin pentru celalalt, nici o părere nefiind mai valabilă decât alta. În ultima analiză acest lucru este adevărat.”
“Capacitatea critică înseamnă capacitatea de a pune si totodată de a răspunde la întrebări raționale cu privire la o operă de artă. Scopul acestor întrebări este de a descompune o structură foarte complexă  in elementele ei fundamentale, astfel încât judecățile ce se vor emite sa fie clar identificate; scopul lor nu este de a lamuri prin analiza logică toate punctele de discuție critică implicate, ci mai curând de a descoperi prin analiza logică care sunt aceste puncte.”
Atitudinea critică este o atitudine față de artă si față de trăire si cel care o adopta se îmbarcă pentru o nesfârșita călătorie de explorare si descoperire”
“Spunând ca aprecierea unei opere de artă este numai o chestiune de opinie personală si că orice opinie personală este la fel de bună ca oricare alta, nu facem decât să recurgem la scuza omului leneș  pentru aversiunea de a-și folosi judecata.”
“Procesul critic, procesul prin care ne îmbogățim satisfacția printr-o conștiință mai ascuțită, implică doua activități, si anume activitatea de a simți si a înțelege, si o activitate de analiză rațională, prin care ne definim sentimentele si percepțiile; cele doua activități reacționează  una asupra celeilalte, analiza devenind posibilă datorită existentei sentimentelor, iar sentimentele dezvoltându-se si clarificându-se ca rezultat al analizei.”

         A doua problemă pe care o pun in discuție e critica afectată de celebritate. Foarte multe lucrări ale unor artiști celebri sunt direct catalogate ca fiind foarte reușite datorită celebrității autorului. Bineînțeles, de cealaltă parte, opere reușite ale unor anonimi nu prea sunt băgate in seama  din lipsa de celebritate.  Efectul celebritate-mass media a afectat foarte mult percepția lumii asupra artei adevărate,bazându-se foarte mult pe viața personala, imaginea pe care o afișează respectivul, in loc sa aprecieze arta lui. Același efect îl are și asupra unor critici care,dorind sa iasă în evidență, se ocupă doar cu “pupatul în fund” sau cu critica negativă intentionată.

         Închei acest articol cu o întrebare foarte justificată, scurtă și la obiect : critica este obiectivă sau subiectivă?

    http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=87075

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: