Primul instinct

                                                  

              Noi oamenii avem un talent de a ne plânge mereu,  indiferent de situație.  Ne plângem de mici când nu putem ieși mai mult afară să ne jucăm, ne plângem când dăm de povara învățatului la școală.  Deasemenea , ne plângem când suntem adolescenți și nu știm cum putem păcăli părinții să pierdem nopți  cât mai multe cu  alcool si sex .  Facem la fel și când dăm de povara maturității, a unei slujbe, a responsabilităților și tot așa până murim. Dar hai să ne amintim ceva foarte important și anume,  ce facem în primele secunde ale vieții: deschidem gura larg si scoatem un  sunet enervant denumit “plans”.  Așa ca o mică concluzie de început: așa ne începem viața, așa o continuăm și tot așa o încheiem.

         Suntem noi mai plângăcioși dar să nu uităm ceva: noi ne supranumim ca fiind “animale cu inteligență superioara”,  pentru că avem conștiință și abilitatea de a ne modela, de a ne reinventa cum știm: pozitiv sau negativ.  Eu unul m-am plictisit de atâția “răniți” în jurul meu.  Adevărul este că viața noastră este produsul acțiunilor și a alegerilor noastre directe sau indirecte.  Am observat că,  în cele mai multe cazuri,  dăm vina pe alții, pe sistem, pentru necazurile noastre.  Am găsit în asta scuza universală pentru inabilitatea noastră de a rezolva o situație, de a lua o decizie corectă. Cu siguranță cunoașteți și voi multe cazuri de oameni  “foarte inteligenți”, foarte plini de sine, care găsesc mereu o problema asupra altei persone și orice se întâmplă în jurul lor e vina altora dacă e o acțiune cu efecte negative.

        Întodeauna,  înainte să  luăm o decizie,  trebuie să ne gândim foarte bine ce efecte positive și negative are. Odată luată decizia, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru efectele negative ce se produc sau se pot produce în caz că nu toate merg comform planului. Și bineînteles, odată luată decizia ,să acceptăm “mizeria” sau nu în care ne-am băgat și să căutăm soluții cum să ieșim din ea fara să facem mișcarea cea mai simplă:  sa ne punem în fund, să  acuzăm inutil si  să plângem cum știm noi cât mai gălăgios posibil.

      Mie mi se pot aduce multe acuze, pe bună dreptate, de comportamente mai  nebenefice asupra vieții mele. Dar știu sigur că,  în marea majoritate a cazurilor, mi-am acceptat greșelile fără să acuz inutil. Am făcut unele greșeli grave pe care acum încerc să le îndrept,  fără să mă plâng,  pentru că știu sigur că “mi-am făcut-o cu mâna mea” si tot cu “mâna mea” pot rezolva situația.

http://www.jamesnava.com/2010/05/01/individual-responsibility/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: